Dupa cele 39 de saptamani de sarcina si experienta unica a nasterii a urmat minunata perioada de lauzie. O perioada interesant de sadica ce te face sa iti aduci aminte durerile prin care nu de mult ai trecut. In lauzie, eu ca proapata mamica, ar fi trebuit sa ma refac dupa nastere, adica sa ma ocup doar de mine si de bebe, iar celelalte treburi sa le las pe seama altcuiva. Dar, din cele 40 de zile de lauzie, doar in primele trei zile m-am putut bucura de „tratament special”, adica fix cat am stat in spital. Astfel, am incercat sa profit la maxim de aceste zile. Doar ca, din pacate pentru mine, nu am prea reusit.
In prima zi, respectiv noapte, din cauza adrenalinei ce inca era la cote maxime, dar si a avalansei de sentimente, nu am inchis un ochi. Abia din a doua zi am inceput sa mai atipes, dar sa dorm cu o ureche la bebelusa. Partea nasoala era ca atunci cand dormea a mea, plangea bebelusul colegei de camera, si invers, iar uneori faceau chiar duet. Am avut totusi noroc ca am fost doar doua in salon, ca altfel sigur faceam corul Armonia! Doar dupa ce am ajuns acasa in patul meu, am dormit ceva mai mult si mai bine.
In ceea ce priveste mancarea nu ma plang; trei mese pe zi servite la pat. Minunat! Iar daca aveam vreo nevoie sau problema, apasam un buton si primeam ajutor. Si inca o chestie faina, in fiecare zi venea o moasa care ne arata cateva exercitii fizice foarte simple pentru recuperare.
Din pacate in viata reala nu e ca in filme sau povesti ca dupa ce nasti sa fii ca inainte de a ramane insarcinata: cea mai fit, fresh, fara nici un fel de durere. NU! Din contra. Iar asta am aflat relativ repede. Durerile au continuat. Cel putin cateva ore dupa ce am nascut am simtit un fel de contractii, nu la fel de puternice ca in travaliu, dar totusi dureroase. Am indraznit sa ma dau jos din pat si sa fac cativa pasi pana la baie. Aveam dureri la fiecare pas. Am incercat sa fac pipi. Am regretat incercarea! Nu stiu ce a fost in capul meu! Nici macar nu ma trecea prea rau… Din cauza fisurilor din timpul nasterii aveam o usturime groaznica ce m-a determinat sa fac cat mai rar pipi. Si mai mult decat atat, sangeram de 10 ori mai abundent decat in cea mai rea zi de menstruatie. Si, colac peste pupaza, am fost si constipata. Noroc ca mi-au dat sa beau niste magneziu care chiar face minuni in cazul constipatiei (din acest motiv, dar si din altele, e foarte recomandat in timpul sarcinii) si mi-am revenit relativ repede, dar nu fara dureri.
Zilele de „tratament special” din spital au trecut repede. Pe de-o parte ma bucuram ca in sfarsit mergem acasa, dar pe de alta parte ma cuprindea un sentiment de teama…si nu, nu din cauza a ceea ce as fi putut gasi, pentru ca am un sot gospodar, ci, o teama de necunoscut…imi era teama ca nu o sa ne descurcam cu bebe…
(Din fericire pentru noi toti, pana acum cel putin, ne-am descurcat destul de bine.🙂)
Cele 40 de zile de lauzie au trecut, dar eu nu pot sa spun ca deja ma simteam ca inainte de a ramane insarcinata. Nici pe departe! In aceasta perioada mi-a trecut sangerarea, mi s-au topit atele si mi-a trecut usturimea, burta s-a mai retras si am mai eliminat din apa acumulata in timpul sarcinii. Dar a trebuit sa mai treaca ceva timp, sa zic asa cam aproximativ 5 luni, pana sa ma simt vindecata si recuperata.
Mammilicious 